Josef Roberts, un vlogger britanic, a ajuns întâmplător în România alături de soție, deși ar fi trebuit să meargă la Istanbul. După ce au văzut țara noastră, spun că au fost mințiți de ziarele britanice și că România are o reputație proastă complet pe nedrept.
Românii pot călători încă 11 luni cu cartea de identitate în și dinspre Regatul Unit, iar pe parcursul acestui an vor fi aflate schimbările în privința vizelor, pașapoartelor, zborurilor și asigurărilor medicale, a anunțat agenția de turism J’Info Tours, citată de News,ro, care începe o informare lunară a turiștilor în ceea ce privește documentele și condițiile în care aceștia vor călători începând de sâmbătă, 1 februarie, în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
După 47 de ani, Marea Britanie părăsește astăzi oficial Uniunea Europeană, la aproximativ 3 ani și jumătate de la referendumul din iunie 2016, când britanicii au decis desprinderea de blocul comunitar. Schimbările nu vor apărea însă imediat: va urma o perioadă de tranziție, până pe 31 decembrie 2020, în care Marea Britanie va rămâne aliniată la reglementările europene. La ce trebuie să ne așteptăm pentru economie, pentru vacanțe, pentru ședere, pentru educație, pentru mașini cu volanul pe dreapta, pentru discuții la telefon.
România este țara cu cea mai mare creștere a numărului de turiști britanici. Între 2007 și 2017, numărul cetățenilor din Regatul Unit care au vizitat România a crescut cu aprope 640%, arată Reprezentanța Comisiei Europene în România pe pagina de Facebook, cu referire la un raport publicat recent de o agenție britanică de turism.
România este destinația turistică cu cea mai rapidă ascensiune în rândul britanicilor, numărul vizitatorilor din Regat crescând, în ultima decadă, cu aproape 640%, de la mai puțin de 50.000 de vizitatori pe an.
Peste patru milioane de turiști străini au vizitat în iulie Marea Britanie și au cheltuit 2,75 miliarde de lire sterline, ambele cifre reprezentând un record, a anunțat vineri Oficiul Național de Statistică (ONS), transmite BBC.